Antrenorul Nicolo Napoli, care și-a reziliat, luni, contractul cu formația FC Brașov, a declarat pentru MEDIAFAX că este nevoit să plece în Italia din cauza unor probleme familiale.
"Am plecat din cauza unei probleme de familie, sora și mama mea au o problemă mare de sănătate. Am fost sunat că trebuie să ajung urgent acasă, la Palermo. Nu știu exact despre ce e vorba. Sper să nu fie ceva grav. I-am anunțat pe cei de la club că nu pot să continui din această cauză, campionatul fiind aproape să înceapă, iar eu nu știam situația din Italia. Sunt pe aeroport și abia astept să ajung acasă să văd care e situația. Sper să fie bine și dacă va fi, voi aștepta oferte, chiar și din România. Urez bafta Brașovului, dar și Craiovei", a spus Nicolo Napoli.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER